Lasă grijile, începe să trăieşti

Nici nu am început bine articolul şi răsare pentru voi, ca un ghiocel sălbatic, un îndemn: Uită grijile…pe undeva, într-un bagaj și începe să trăiești!

Îmi murmuraţi în cea mai mare grabă că este atât de simplu să scrii (aud voci eu?!), iar până la fapte ar fi cărare lungă, lată şi dreaptă. Eiiii, bine, nu…nici măcar să tastezi nu mai este ca odinioară. Doar ca să nu mă credeți perorantă, o să las un pic pălăvrăgeala anodină și o să trec prin foc şi sabie subiectul.

De curând am citit cartea lui Dale Carnegie „Lasă grijile, începe să trăiești” – foarte bine documentată, concisă, cu exemple din viața proprie a acestuia și plină de experiențe a zeci de adulți din toate categoriile sociale. Cum bine ne amintește scriitorul încă de la început, lecturând, redescoperim lucruri pe care le știm deja și care ar trebui să ne determine să acționăm, să ne inspire la o viață relaxantă, lipsită de griji.

Sună atât de armonios…parcă ar fi un vis frumos: să nu mai avem griji! Ce ar fi dacă am rămâne doar cu preocupări? Nu este nicio utopie, liniștiți-vă.

„Jumătate din grijile din lume sunt cauzate de faptul că oamenii încearcă să ia decizii înainte de a avea suficiente cunoștințe pe baza cărora să ia o decizie.” Bun. Sunt de acord cu această afirmație pentru că am pățit-o de atâtea ori. Și ce ar fi de făcut? Dale Carnegie ne prezintă câteva tehnici fundamentale de analizare a grijilor: să stabilim mai întâi faptele și abia după ce le cântărim cu atenție, să luăm o decizie. Apoi, să acționăm. Când suntem tentați să ne facem griji din cauza unei probleme să ne răspundem în scris la câteva întrebări:

„1. Care este problema?

2. Care este cauza problemei?

3. Care sunt soluțiile problemei?

4. Care este cea mai bună soluție?”

De multe ori grijile ne induc o stare dezolantă, nu mai avem chef de nimic, nu mai mâncăm, nu ne mai odihnim suficient… Pentru a ne dezvăța de obiceiul de a ne face griji, Dale Carnegie ne propune:

„Fiți tot timpul ocupați. Persoana îngrijorată trebuie să se piardă în acțiune, pentru ca nu cumva să se scufunde în disperare.” Cum spune și George Bernard Shaw „Secretul nefericirii stă în a avea răgazul de a te întreba dacă ești sau nu fericit”.

Un sfat la fel de util este să ne folosim de „legea probabilității” pentru a ne îndepărta grijile, prin simpla întrebare: „Ce șanse sunt ca acest lucru să nu se întâmple?”

De câte ori nu încercăm să ne împotrivim destinului? „Nicio ființă nu are suficientă emoție și vigoare să se lupte cu inevitabilul și să-i rămână, în același timp, destulă pentru a-și crea o viață nouă. Alegeți ori una, ori alta. Puteți fie să vă plecați în fața furtunilor inevitabile ale vieții, fie să vă împotriviți și să le lăsați să vă înfrângă!”

„Numărați-vă binecuvântările-nu necazurile!”- sublim spus, dragilor, dacă ați ajuns până aici cu lectura. Ar fi atât de grozav să scăpăm de ingratitudine! Încercăm să ne reclădim starea mentală? Să supravieţuim conflictelor interioare care ne macină existenţa?

Pentru a ne învinge „năravul îngrijorării” ce ar fi să reținem esenţialul, şi anume că: „Viața este prea scurtă pentru a fi irosită pe fleacuri.”

Fără excese, nici măcar de sare.🙂

La final de articol, vă las să alegeţi sau de ce nu…să găsiţi o altă forţă. Aştept cu neastâmpăr votul vostru. Vă mulţumesc pentru atenţie şi vă las într-o pauză imaginară până…data viitoare.

Lasă un comentariu

Filed under Dezvoltare personală

Pescăruşul Jonathan Livingston

Știm foarte limpede că poveştile ne încântă auzul fin şi ne mângâie sufletele. De mici ni s-au citit cu blândețe, le-am ascultat fascinați și mai târziu…le-am inventat şi noi cu entuziasm. Imaginația se pare că nu ne impune deloc bariere. Ce norocoşi suntem!

Și dacă vă spun că „Pescărușul Jonathan Livingston” de Richard Bach este o parabolă pentru oameni bravi, pentru cei care cred că își pot depăși limitele și își pun inima pe primul loc, lăsând deoparte ori departe în zare regulile, pentru cei ce părăsesc stolul pentru a progresa?

Pescărușul Jonathan Livingston nu era un pescăruș de rând ca ceilalți din stol, pentru el zborul era totul, nu hrana.

„Viață are o altă semnificație acum! În locul zborului nostru istovitor până la bărcile de pescari și înapoi, iată adevărata noimă a vieții! Ne putem ridica noi înșine din ignoranță, putem deveni noi înșine ființe ale perfecțiunii, inteligenței și talentului. Putem fi liberi! Putem să explorăm! Zborul!

A visat, a sperat și a învățat multe despre viață, trăind-o:

„Ceea ce visase cândva pentru Stol câștiga acum doar pentru el; își desăvârșea zborul și nu regreta prețul pe care-l plătise. Pescărușul Jonathan descoperea că pescărușii trăiesc atât de puțin din cauza plictiselii, fricii și mâniei, că, odată alungate acestea din minte, viață lui urma să fie lungă și frumoasă.”

„_Ca să zbori repede ca gândul, adică oriunde, spuse el, trebuie să începi prin a-ți da seama că ai și ajuns acolo…”

„El le vorbea despre lucruri foarte simple: că e drept ca un pescăruș să zboare, că libertatea este chiar natura ființei lor, că ceea ce se opune acestei libertăți-ritual, superstiție sau orice fel de obstacol-trebuie înlăturat.”

…să nu crezi ce-ți spun ochii. Ei oglindesc numai piedicile. Privește cu gândul, descoperă ceea ce știi deja și vei vedea cum trebuie să zbori.”

Parabola este mult mai frumoasă și merită să o urmaţi dincolo de aparenţe.

Aveți curaj să fiţi alături de Jonathan în călătoria lui minunată, presărată cu speranţe vii şi intense?

Vă invit să vă răpiți din timpul pretenţios și să zburați şi voi cât mai sus! Cum de ce? Încă mai aveţi dubii?

„Cu cât zbori mai sus, cu atât vezi mai departe.”

4 comentarii

Filed under Dezvoltare personală

Scrisori imaginare

Dragilor, ați avut curiozitatea până acum să citiți „Scrisori imaginare” de Octavian Paler? Sunt sigură că da!

Aveți timp…credeți-mă pe mine sau cel mai bine, pe scriitor. Am îndrăznit să vă aduc aici un fragment ce-mi tulbură existenţa cu întrebări:

Avem timp
Avem timp pentru toate. Să dormim,
să alergăm în dreapta și-n stânga,
să regretăm ce-am greșit și să greșim din nou,
să-i judecăm pe alții și să ne absolvim pe noi înșine,
avem timp să citim și să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris.
avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii
și să răscolim prin cenușa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiții și boli,
să învinovățim destinul și amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmam un vis și să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecții și să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri și să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru puțină tandrețe.
Când să facem și asta murim.

Şi până la urmă…ce facem cu iubirea asta?

O evităm? O amânăm? O dăruim? O trăim printre rânduri?

Lasă un comentariu

Filed under Dezvoltare personală

O bere sau două?

Nu știu alții cum suferă pe modul silențios, dar când sunt hai-hui, am eu acest noroc cu caru’: să ascult împotriva voinței mele, poveștile nemuritoare ale călătorilor cu chef de vorbă lungă cât o zi de post...de Crăciun.

Cum începusem să vă relatez, am fost părtașă la o discuție telefonică de vreo jumătate (plus dHeinekenouă) de ceas…într-un mijloc de transport în comun, între doi utilizatori de spirtoase și multe altele din această rămurică (confirmate pe rând, în zecile de minute).

Oricât de concentrat vrei să fii la ale tale gânduri coapte/preocupări mărginite/analize pe text (încercam, pe bune, să citesc o carte)…nu prea îți iese dacă specia este fix lângă tine.

Spre finalul călătoriei, mi-a tras atenția de mânecă și mai mult îngrijorarea omului-cu-limbariţă:

Gigele, tu zici să scot banii de la alt bancomat? …[pauză vreo opt secunde]…Da’ cât o să-mi oprească…de o bere sau două?

Într-adevăr, faină metodă de măsurare a comisionului de retragere de la alte bănci față de banca emitentă a cardului.

Acum de sărbători este momentul prielnic să fim mai buni (și mai buni, maxim de buni!) și să găsim și o bere ca etalon! Motivul este chiar simplu: doar nu vreți să umblăm cu jumătăţi de măsură și anul viitor?!!

 

2 comentarii

Filed under La tipar

Fără detalii.

Linii. Extrasezon. Linişte. Extremă. Libertate. Emfază.

Lună cu excese.

Această prezentare necesită JavaScript.

2 comentarii

Filed under De la mare, adunate

Dorul brut la mal

Neșlefuit…pur…viu!

Dorul nu ţi-l poate lua nimeni, omule sprinten! Poate doar uitarea să se joace aprig cu mintea ta? Poate doar durerea să fie ca o poamă rea?

Într-un joc tulbure al hazardului, te trezeşti în larg, direct în valurile spumoase ale vieții şi ţipi, te ridici şi învingi surprinzător. Aşa-i de uşor de rumegat citind, dar prea tăios şi dureros, trăind, e momentul.

Inexorabil, amintirile din cristal se prăpădesc în mii de bucăţi, îţi năvălesc succesiv sufletul şi ţi-l inundă cu clipe fermecate. Dincolo de emoții…sunt ca nişte cuburi de zahăr brun! Îţi îndulcesc mereu cafeaua amară…cu iluzii în exces! Ai porţii simple de fericire aşezate armonios…pe masa timpului.

E limpede ca apa rece de izvor: dorul nu ţi-l poate lua nimeni, copchile zburdalnic!

Sincer…răzvrătitor…atât de uman!

Tu ţi-ai lăsa de sâmânţă un astfel de dor pe undeva?

excesdesare-dorul brut

4 comentarii

Filed under Suflet învăluit

Gânduri bune într-un ibric…

Mihaela, cu ce gânduri bune ţi-ai început săptămâna?”

Cu ciocolată, nuci şi struguri!!!  Nuuu, cum să pui pe tapet chestiile astea aici, pe un blog cu iz de seriozitate? răspunse răvăşită vocea interioară, mirată din drum afară şi cale-ntoarsă, de gusturile culinare dezvăluite în seninul imaginar al nopţii. Obedientă din fire, m-a lăsat în pace să născocesc (mai) departe de văzul fin al lumii.

Prin urmare…mi-ar trebui o replică demnă de o apariţie uimitoare (mai ceva ca ţinutele mironosiţelor de la Hollywood), aburită ca un geam şi ameţită de culorile insistente ale toamnei gri. Şi după recitirea ei, să te întrebi epuizat ce am vrut să exprim a zecea oară. Nu am timp de elocvenţă acum, aşadar, unde o găsesc? Poate de Black Friday mai am o şansă rătăcită în SUA. Sper să nu fie abstrusă ca mine, declanşând o confuzie în şir de zale, ca de obicei.

Şi cu ibricul din titlu ce-ai avut? Păi… gândurile bune adunate de-a valma, le-am fiert o oră şi un sfert, la foc mic, cu niţică sare, pentru o esenţă de neuitat.

Excese în zadar…gândurile tale bune le împarţi cu mine sau le închizi într-un sertar, pentru a ţopăi mai târziu de fericire sinceră şi nedeclarată?

 

 

 

2 comentarii

Filed under Suflet învăluit