Neșlefuit…pur…viu!
Dorul nu ţi-l poate lua nimeni, omule sprinten! Poate doar uitarea să se joace aprig cu mintea ta? Poate doar durerea să fie ca o poamă rea?
Într-un joc tulbure al hazardului, te trezeşti în larg, direct în valurile spumoase ale vieții şi ţipi, te ridici şi învingi surprinzător. Aşa-i de uşor de rumegat citind, dar prea tăios şi dureros, trăind, e momentul.
Inexorabil, amintirile din cristal se prăpădesc în mii de bucăţi, îţi năvălesc succesiv sufletul şi ţi-l inundă cu clipe fermecate. Dincolo de emoții…sunt ca nişte cuburi de zahăr brun! Îţi îndulcesc mereu cafeaua amară…cu iluzii în exces! Ai porţii simple de fericire aşezate armonios…pe masa timpului.
E limpede ca apa rece de izvor: dorul nu ţi-l poate lua nimeni, copchile zburdalnic!
Sincer…răzvrătitor…atât de uman!
Tu ţi-ai lăsa de sâmânţă un astfel de dor pe undeva?
Num Lock's Blog 
e cam periculos sa-ti lasi dorul pe undeva 🙂
De ce?
pai o sa te bantuie toata viata daca nu-l iei cu tine 🙂
Dorul te face tot timpul mai puternic, te ajuta sa aspiri la mai mult crezând ca astfel poate odată o sa ajungi la momentul cand acesta o sa dispară, dar el nu dispare niciodată. Amintirile vor fi mereu acolo ca sa alimenteze dorul sau sa il indulceasca 🙂 Vrea din partea ta tot timpul un zâmbet cristalin.