Arhive pe etichete: Dale Carnegie

Lasă grijile, începe să trăieşti

Nici nu am început bine articolul şi răsare pentru voi, ca un ghiocel sălbatic, un îndemn: Uită grijile…pe undeva, într-un bagaj și începe să trăiești!

Îmi murmuraţi în cea mai mare grabă că este atât de simplu să scrii (aud voci eu?!), iar până la fapte ar fi cărare lungă, lată şi dreaptă. Eiiii, bine, nu…nici măcar să tastezi nu mai este ca odinioară. Doar ca să nu mă credeți perorantă, o să las un pic pălăvrăgeala anodină și o să trec prin foc şi sabie subiectul.

De curând am citit cartea lui Dale Carnegie „Lasă grijile, începe să trăiești” – foarte bine documentată, concisă, cu exemple din viața proprie a acestuia și plină de experiențe a zeci de adulți din toate categoriile sociale. Cum bine ne amintește scriitorul încă de la început, lecturând, redescoperim lucruri pe care le știm deja și care ar trebui să ne determine să acționăm, să ne inspire la o viață relaxantă, lipsită de griji.

Sună atât de armonios…parcă ar fi un vis frumos: să nu mai avem griji! Ce ar fi dacă am rămâne doar cu preocupări? Nu este nicio utopie, liniștiți-vă.

„Jumătate din grijile din lume sunt cauzate de faptul că oamenii încearcă să ia decizii înainte de a avea suficiente cunoștințe pe baza cărora să ia o decizie.” Bun. Sunt de acord cu această afirmație pentru că am pățit-o de atâtea ori. Și ce ar fi de făcut? Dale Carnegie ne prezintă câteva tehnici fundamentale de analizare a grijilor: să stabilim mai întâi faptele și abia după ce le cântărim cu atenție, să luăm o decizie. Apoi, să acționăm. Când suntem tentați să ne facem griji din cauza unei probleme să ne răspundem în scris la câteva întrebări:

„1. Care este problema?

2. Care este cauza problemei?

3. Care sunt soluțiile problemei?

4. Care este cea mai bună soluție?”

De multe ori grijile ne induc o stare dezolantă, nu mai avem chef de nimic, nu mai mâncăm, nu ne mai odihnim suficient… Pentru a ne dezvăța de obiceiul de a ne face griji, Dale Carnegie ne propune:

„Fiți tot timpul ocupați. Persoana îngrijorată trebuie să se piardă în acțiune, pentru ca nu cumva să se scufunde în disperare.” Cum spune și George Bernard Shaw „Secretul nefericirii stă în a avea răgazul de a te întreba dacă ești sau nu fericit”.

Un sfat la fel de util este să ne folosim de „legea probabilității” pentru a ne îndepărta grijile, prin simpla întrebare: „Ce șanse sunt ca acest lucru să nu se întâmple?”

De câte ori nu încercăm să ne împotrivim destinului? „Nicio ființă nu are suficientă emoție și vigoare să se lupte cu inevitabilul și să-i rămână, în același timp, destulă pentru a-și crea o viață nouă. Alegeți ori una, ori alta. Puteți fie să vă plecați în fața furtunilor inevitabile ale vieții, fie să vă împotriviți și să le lăsați să vă înfrângă!”

„Numărați-vă binecuvântările-nu necazurile!”- sublim spus, dragilor, dacă ați ajuns până aici cu lectura. Ar fi atât de grozav să scăpăm de ingratitudine! Încercăm să ne reclădim starea mentală? Să supravieţuim conflictelor interioare care ne macină existenţa?

Pentru a ne învinge „năravul îngrijorării” ce ar fi să reținem esenţialul, şi anume că: „Viața este prea scurtă pentru a fi irosită pe fleacuri.”

Fără excese, nici măcar de sare. 🙂

La final de articol, vă las să alegeţi sau de ce nu…să găsiţi o altă forţă. Aştept cu neastâmpăr votul vostru. Vă mulţumesc pentru atenţie şi vă las într-o pauză imaginară până…data viitoare.

Scrie un comentariu

Din categoria Dezvoltare personală

Secretele succesului

carti

*Sursă poză

Secretele succesului. Cum să vă faceţi prieteni şi să deveniţi influenţi. (How to win friends and influence people) este o carte fermecătoare despre tehnicile utilizate în relaţiile umane, autorul Dale Carnegie pornind la redactarea acesteia prin pregătiri intense: sute de biografii citite, interviuri cu lideri politici, inventatori de renume mondial, scrieri ale psihologilor, filozofilor şi nu numai.

Mai exact, totul a început cu un scurt discurs ce s-a extins la o prelegere de o oră şi 30 de minute şi astfel s-a dezvoltat într-o minunată lucrare pentru hrănirea şi cultivarea sufletului.

Dale Carnegie ne convinge să utilizăm la maxim această operă a sa, să ne oprim din lectură pentru a medita la cele citite, să le marcăm cu steluţe „****”, să subliniem ceea ce ne-ar putea folosi, să o rasfoim cât mai des, să recapitulăm principiile expuse, să le aplicăm de fiecare dată când se iveşte ocazia şi mai ales să învăţăm acţionând!

Am colecţionat fericită până la soare şi înapoi, citate care merg ca unse direct spre suflet, minte şi rămân întipărite într-un dans măreţ al vieţii:

„În relaţiile cu oamenii, să ne amintim că nu avem de-a face cu creaturi logice, ci cu creaturi emoţionale, dominate de prejudecăţi, motivate de orgolii şi capricii.”

Punem suflet în ceea ce facem şi judecăm necontenit, nu? Iar orgoliul ne domină şi ne macină încet…

„Noi hrănim trupurile copiilor, prietenilor şi angajaţilor noştri, dar cât de rar le hrănim stima de sine… Le servim friptură de vită şi cartofi prăjiţi pentru a le asigura energia, însă neglijăm să le oferim cuvinte blânde de apreciere ce vor răsuna în amintirea lor, vreme de ani de zile, ca muzica luceafărului de dimineaţa.”

Apreciere? Cuvinte prea scumpe pentru a fi rostite? Vă rog să reflectaţi…

„Care e diferenţa dintre apreciere şi măgulire sau linguşire? Răspunsul e simplu. Una dintre ele e sinceră, cealaltă nu. Una vine din inimă, cealaltă e rostită printre dinţi. Una e altruistă, cealaltă este egoistă. Una e universal admirată, cealaltă e condamnată în mod universal.”

Deosebiri clare…

„Spune-i copilului tău, soţiei tale sau angajatului tău că dă dovadă de prostie sau nepricepere într-o anumită privinţă, că nu are talent în acel sens şi că face lucrurile anapoda şi ai distrus aproape orice motivaţie de a încerca să îşi îmbunăţească performanţele. Foloseşte însă tehnica opusă – fii darnic cu încurajările, fă în aşa fel încât lucrurile să pară uşor de făcut, dă de ştire celeilalte persoane că tu crezi în abilitatea ei de a face lucrul respectiv, că are un potenţial nedezvoltat în acea direcţie şi aceasta va practica până în zorii zilei pentru a excela.”

Încurajări oneste…

Cartea în sine se bazează pe experienţele oamenilor de-a lungul timpului şi astfel rezultă numeroase principii explicate pe înţelesul tuturor cititorilor preocupaţi de dezvoltarea lor personală.

M-am gândit ca în acest articol să vă ofer (câtă dărnicie nemărginită!) un top 3 al principiilor din carte, pe care l-am întocmit, fireşte, raportându-mă la firea mea:

1. „Vorbeşte despre propriile greşeli înainte de a critica cealaltă persoană.” (într-un exces de sinceritate recunosc că mai am de exersat aici)

2. „Încurajează-i pe ceilalţi. Fă în aşa fel încât greşelile să pară uşor de corectat.” (îmi dau toată silinţa să reuşesc şi să nu încetez cu aceste încurajări)

3. „Motivează cealaltă persoană în aşa fel încât să facă bucuroasă ceea ce îi sugerezi.” (ce mi-ar plăcea să nu mai primim „ordine”, ci doar sugestii sincere/îmbunătăţiri ale muncii depuse)

Consider că succesul ni-l clădim din ceea ce învăţăm zi de zi, din excese ori picături…şi depinde de noi ceea ce vrem să demonstrăm şi cui.

Vă doresc un suflet senin, însetat de bine şi cunoaştere ori de câte ori drumul vieţii ne pune piedici.

Voi ce vă doriţi, dragii mei cititori?

2 comentarii

Din categoria Dezvoltare personală