Arhive pe etichete: viata

Lasă grijile, începe să trăieşti

Nici nu am început bine articolul şi răsare pentru voi, ca un ghiocel sălbatic, un îndemn: Uită grijile…pe undeva, într-un bagaj și începe să trăiești!

Îmi murmuraţi în cea mai mare grabă că este atât de simplu să scrii (aud voci eu?!), iar până la fapte ar fi cărare lungă, lată şi dreaptă. Eiiii, bine, nu…nici măcar să tastezi nu mai este ca odinioară. Doar ca să nu mă credeți perorantă, o să las un pic pălăvrăgeala anodină și o să trec prin foc şi sabie subiectul.

De curând am citit cartea lui Dale Carnegie „Lasă grijile, începe să trăiești” – foarte bine documentată, concisă, cu exemple din viața proprie a acestuia și plină de experiențe a zeci de adulți din toate categoriile sociale. Cum bine ne amintește scriitorul încă de la început, lecturând, redescoperim lucruri pe care le știm deja și care ar trebui să ne determine să acționăm, să ne inspire la o viață relaxantă, lipsită de griji.

Sună atât de armonios…parcă ar fi un vis frumos: să nu mai avem griji! Ce ar fi dacă am rămâne doar cu preocupări? Nu este nicio utopie, liniștiți-vă.

„Jumătate din grijile din lume sunt cauzate de faptul că oamenii încearcă să ia decizii înainte de a avea suficiente cunoștințe pe baza cărora să ia o decizie.” Bun. Sunt de acord cu această afirmație pentru că am pățit-o de atâtea ori. Și ce ar fi de făcut? Dale Carnegie ne prezintă câteva tehnici fundamentale de analizare a grijilor: să stabilim mai întâi faptele și abia după ce le cântărim cu atenție, să luăm o decizie. Apoi, să acționăm. Când suntem tentați să ne facem griji din cauza unei probleme să ne răspundem în scris la câteva întrebări:

„1. Care este problema?

2. Care este cauza problemei?

3. Care sunt soluțiile problemei?

4. Care este cea mai bună soluție?”

De multe ori grijile ne induc o stare dezolantă, nu mai avem chef de nimic, nu mai mâncăm, nu ne mai odihnim suficient… Pentru a ne dezvăța de obiceiul de a ne face griji, Dale Carnegie ne propune:

„Fiți tot timpul ocupați. Persoana îngrijorată trebuie să se piardă în acțiune, pentru ca nu cumva să se scufunde în disperare.” Cum spune și George Bernard Shaw „Secretul nefericirii stă în a avea răgazul de a te întreba dacă ești sau nu fericit”.

Un sfat la fel de util este să ne folosim de „legea probabilității” pentru a ne îndepărta grijile, prin simpla întrebare: „Ce șanse sunt ca acest lucru să nu se întâmple?”

De câte ori nu încercăm să ne împotrivim destinului? „Nicio ființă nu are suficientă emoție și vigoare să se lupte cu inevitabilul și să-i rămână, în același timp, destulă pentru a-și crea o viață nouă. Alegeți ori una, ori alta. Puteți fie să vă plecați în fața furtunilor inevitabile ale vieții, fie să vă împotriviți și să le lăsați să vă înfrângă!”

„Numărați-vă binecuvântările-nu necazurile!”- sublim spus, dragilor, dacă ați ajuns până aici cu lectura. Ar fi atât de grozav să scăpăm de ingratitudine! Încercăm să ne reclădim starea mentală? Să supravieţuim conflictelor interioare care ne macină existenţa?

Pentru a ne învinge „năravul îngrijorării” ce ar fi să reținem esenţialul, şi anume că: „Viața este prea scurtă pentru a fi irosită pe fleacuri.”

Fără excese, nici măcar de sare. 🙂

La final de articol, vă las să alegeţi sau de ce nu…să găsiţi o altă forţă. Aştept cu neastâmpăr votul vostru. Vă mulţumesc pentru atenţie şi vă las într-o pauză imaginară până…data viitoare.

Scrie un comentariu

Din categoria Dezvoltare personală

Doar o clipă…o idee

Nefericirea picăturilor de scrum te nelinişteşte ameţitor. Nu înţelegi nimic din seninul ori senilul vorbelor… şi de ce ai vrea o subtitrare pentru ale vieții cuvântări? Închide ochii şi lasă-te sedus departe, în largul minţii de mâine.

 

2 comentarii

Din categoria Suflet învăluit

An Education

An Education” este nominalizat la trei premii Oscar pentru cel mai bun film, cea mai bună actriţă (Carey Mulligan) şi cel mai bun scenariu scris după un material (Nick Hornby).  Îl recomand cu caldură, înainte de a începe să vă povestesc… Jenny este o adolescentă de 16 ani, ce se pregăteşte intens pentru a fi admisă la Universitatea Oxford, mulţumindu-şi astfel părinţii conservatori. Dar, în viaţa ei plictisitoare… apare fermecătorul şi cuceritorul David, un bărbat mult mai în vârstă care reuşeste foarte uşor să o încânte cu un alt stil de viaţă: libertin, luxos şi fără griji. O vrăjeşte pur şi simplu, o distrage de la scopul ei iniţial, îi vinde amăgiri şi o minte frumos pe această tânără „matură, dar nu înţeleaptă”. Filmul ne oferă o lecţie educativă despre viaţă, moralitate şi dragoste, şi cred că aveam nevoie de acest aer proaspăt pe care îl emană până la final.

Scrie un comentariu

Din categoria La/despre film

Intre noi fie vorba

Unii dintre noi se exteriorizeaza prin plans. Altii citesc, beau, tipa, incearca sa iasa in evidenta cu orice pret si mai exista persoane care scriu… despre ei insisi, viata senina, soarta cruda, oameni necunoscuti, persoanele importante din viata lor sau orice altceva ce le-a captat interesul macar pentru cateva minute sau le-a atras si tintuit atentia definitiv. Imi place sa fiu un fin observator si sa critic marunt si nemilos. Sincera sa fiu, daca tot observ diversele chestiuni, de ce sa fiu blanda? Ca viata e ca o loterie, cu zile si gri si albe si negre, ca suntem necopti o stim, dar de ce nu ne oprim putin sa-i mai zambim? Nu mai suntem visatori demult, ci ancorati prea bine in realitate. Nu trebuie sa te privesti in oglinda, sa construiesti scenarii si sa-i faci pe ceilalti fericiti ca sa te consideri cu inima impacata intr-o lume anosta. Mai bine ti-ar prinde un strop de adevar.

2 comentarii

Din categoria Suflet învăluit

Paris

Paris…un oras fascinant, ce poate fi plin de „povesti” care nu sunt intotdeauna romantice si siropoase, ci reale… Daca vizionezi filmul in regia lui Cédric Klapisch si reusesti sa ramai 2 ore prins in lumea personajelor, realizezi ce inseamna a-ti trai viata, o apreciezi si parca problemele neinsemnate cu care te confrunti devin cele mai importante.

Reticenta ce m-a calauzit la inceputul filmului s-a disipat pe masura ce constientizam ca actiunea se desfasoara pe mai multe planuri, intersectandu-se aproape insesizabil… Am fost nerabdatoare sa urmaresc vietile unor oameni asa de diferiti si pe cat se poate de normali, oameni ce incercau sa se regaseasca in fiecare clipa, acceptandu-se asa cum erau. Parisul privit de la balcon prin ochii dansatorului bolnav surprinde cel mai bine detaliile unui oras insufletit, cu lucruri firesti si apasatoare pentru fiecare dintre noi.

Scrie un comentariu

Din categoria La/despre film