Dragostea are voce?

De câte ori nu am citit în revistele colorate armonios şi puse pe fapte spectaculoase, scandaluri, „senzaţional” la comandă… sintagma „dragostea n-are vârstă”. Probabil, să mai salveze ceva din aparenţe, mereu preaminunatele domniţe cu cosiţe blonde, brunete cu zâmbet larg ori zumzet mieros, se consolează mincinos că dragostea… este nemuritoare, iar iubirea este în floare (nu în vârstă!!!), neapelând la niciun fel de bariere (sociale, materiale, degradate de vreme ori răutăţile timpului).

O diferenţă de vârstă doar de… jumătate de veac. Nu este uimitor? Probabil nu. Mirarea nu mai este ce a fost odată. Şi nici dragostea. Acum, apare presărată cu tot felul de abilităţi nebănuite: şi vocea este un atu. Grăieşti frumos? Ai voce de soprană? Dacă răspunsul este afirmativ, înseamnă că la tine mă refeream, mai subtil, mai pe ocolite… Şi de ce să nu iubeşti un grec, ce a cântat pe marile scene ale lumii, putred de bogat şi înzestrat mai ales vocal? Nu te reţine nimic, pierderile de memorie ori anumite tulburări nu cred că te afectează prea mult, căci nu sunt ale tale, ci ale partenerului de care esţi îndrăgostită până în conturile lui bancare şi înapoi.

Nu vă mai întrebaţi ce are dragostea: voce, vârstă, putere materială, fizic irezistibil. Şi nici ce nu are (mi-am ridicat eu destule semne de punctuaţie)…Să lăsăm aceste filozofii deoparte, ei sunt făcuţi unul pentru celălalt. Dacă nu vreţi să pricepeţi, poate auziţi vocea dragostei. Sau voci.