Copilul de ieri

Nu știu cum sunteți voi structurați genetic, însă gândurile rumegate (din cele multe şi mărunte) la copilăƒrie îmi fixează (fără aracet) zumzetul pe făţuca nevinovată.

De ce să nu recunoaștem…copiii ne molipsesc inevitabil cu energia, inocenţa și jovialitatea lor inepuizabilă, alături de zâmbetul magic ce ne topeşte seriozitatea afişată drept paravan. Paradis curat!

*Sursă poză

Ce ne costă să intrăm tiptil în jocul lor naiv, lăsându-ne grijile la poartă ori ambalate haotic pentru mai încolo?

Îmi vin în minte câteva replici mai de soi, mai de sămânţă de la jocurile din copilăria apusă:

Ai spart oalele, și-ai mâncat sarmalele!

Cine-i nu-i gata, îl iau cu lopata!

Plimbă ursul!

Ţară, ţară vrem ostaşi! 

Împărate luminate, cât e ceasul?

Surprinsă teribil, încă le mai aud…strigate de copii, p-afară. Cam rar. Acum în schimb, au alte preocupări zilnice…tehnologice şi jocuri de echipă pentru weekend.

Tânjiţi şi voi după un joc, dragi copii de ieri?