Dezbatere publică


Dragi cititori, este prima dezbatere publică de pe acest blog şi vă cer… implicare, desigur. După cum bine spune aici neydamn, ne-am contrazis amical prin încăpăţânarea specifică fiecăruia dintre noi şi s-a ajuns la situaţia expusă frumuşel mai jos.


El susţine că „imposibilul este posibil, atâta timp cât mai întai crezi şi apoi îţi doreşti„. Evident, eu sunt de altă părere şi anume: mai întâi trebuie să îţi doreşti din suflet ceva şi apoi să crezi că se poate întâmpla, deci dorinţa să fie pe primul loc.

Astfel, s-a născocit prezenta dezbatere publică, unde vă invit şi eu cu mic, cu mare, cu sau fără excesdesare, să ne luminaţi. Bun, aveţi de ales între a scrie pe blogul vostru un articol cu tema dată, unde îmi veţi lăsa link, ca să vă urmăresc sau mult mai simplu, prin comentarii la acest post.


Aşadar, o nouă întrebare pentru omenire „să îţi doreşti şi apoi să crezi „sau „să crezi şi să îţi doreşti” ? Invitaţia a fost lansată…


Anunțuri

28 comentarii

Din categoria Leapşă,concurs,dezbatere

28 de răspunsuri la „Dezbatere publică

  1. Mai pragmatică din fire fiind, aș crede că dorința vine din conștientizarea posibilității. Odată acceptată neputința, mecanismele psihologice mă îndepărtează de speranța deșartă, ca un soi de autoapărare și autoconservare a energiilor. Există însă și situația ingrată în care deși ești conștient de imposibilitatea realizării, te agăți vehement de speranța că poate-poate se va întâmpla. Aș concluziona deci că avem de-a face cu un mic paradox. Sau măcar cu două fațete ale aceluiași produs.

  2. Este foarte interesant punctul tău de vedere! M-a pus din nou pe gânduri…

  3. Nu stiu daca ceea ce voi spune raspunde fix la dezbatere, dar in opinia mea este cam asa:
    gandurile duc la vorbe, din vorbe se nasc viitoarele actiuni, iar suma actiunilor ne modeleaza caracterul.

    Daca reusiti sa bagati in ecuatia asta care este mai inainte, credinta sau dorinta, s-ar putea sa va fi dat raspunsul.

    Daca unul gandeste negativ, e clar ca toate ii vor fi imposibile.

    Acum depinde de fiecare. Desi tind sa-ti dau dreptate ca intai trebuie sa-ti doresti, cred ca ambele, si dorinta si credinta trebuie sa fie foarte puternice. Eu cred ca mai importanta este intensitatea ambelor, nu prioritatea.

  4. V-aţi propus să mă lăsaţi îngândurată… 🙂

  5. Pai si atunci, nu ati zis nimic concret voi, ziceti ca ambele sunt ok, dar cum noi avem pareri impartite? Daca vrei sa vezi rezultate, care ar fi cea mai buna metoda?

  6. neydamn, este posibil ca două teorii să nu se excludă reciproc, ci să se completeze. Două jumătăți ale aceluiași întreg, și nu cred că poți realiza ceva fără credință și deopotrivă dorință.

  7. @ Pisica Roz : pai eu ma bazez mai mult si pe efectul Placebo. Odata ce creierul crede ca e posibil, mai multe rotite se pun in miscare, si contribuie la indeplinirea dorintei. So, mai bine crezi inainte, si apoi iti doresti si totul merge struna ( testat pe mine ca si experienta :)) )

  8. Verbal Kint

    Eu as zice ca ambele sunt in mod egal corecte sau eronate. In principiu faptul ca un lucru se poate intampla, nu are nici o legatura nici cu faptul ca cineva doreste ca acel lucru sa se intample, nici cu faptul ca acel cineva crede ca acel lucru se poate intampla. Sunt anumiti factori care favorizeaza/defavorizeaza posibilitatea ca acel lucru sa se intample. Dar chiar si daca acel lucru nu se intampla, nu inseamna ca anumiti factori nu pot schimba situatia.
    Prin urmare, nu e ideea ca tu crezi ca un lucru se intampla, sau iti doresti ca el sa se intample, descoperi sau intuiesti sau uneori chiar speri ca el sa se intample.
    Uneori poti descoperi ca un anume lucru se poate intampla, nu esti interesat pe moment, dar ajungi pana la punctul in care iti dai seama de tot mecanismul si apoi te gandesti ca poate ti-ar fi util daca acel lucru s-ar intampla, prin urmare actionezi.
    Alteori, intuiesti ca un lucru s-ar putea intampla, nu il vezi foarte clar, vezi vag pasii, dar ajungi sa crezi in el, tot mai prinzi cate o bucata de puzzle and so forth pana cand ajungi la destinatie.
    Works both ways so…

  9. Jerry

    Eu cred ca daca ai o gandire pozitiva si esti optimist(a), atunci cand iti doresti ceva, ai incredere ca acel lucru se poate intampla, tocmai pentru ca ai o gandire pozitiva, si cred ca intotdeauna asta ajuta ca acel lucru sa se si intample.

    Si viceversa 😛

    So, my vote goes for… excesdesare

  10. Ambele variante sunt bune! Pentru fiecare dintre noi, ceea ce pare imposibil poate deveni posibil. Insa daca devine posibil, nu e deloc imposibil, ci doar improbabil. Asa ca trebuie sa iti doresti si sa crezi in acelasi timp pentru ca improbabilul, nu imposibilul, sa devina posibil!

  11. Observ că tot mai mulți înclină spre teoria dualistă 🙂 . Aș zice că trebuie să mai adaugi un punct de vedere în dezbatere. :))

  12. @ neydamn

    Ok, atunci sa fiu mai transant.

    Pornind de la gand->vorbe->fapte->caracter si de la intrebarea voastra, eu cred ca este logic si natural 🙂 ca intai sa vezi ceva ce-ti place si apoi sa te gandesti ca ai vrea si tu. Adica sa-ti doresti.

    Abia pe urma, cand ai realizat ca-ti doresti acel lucru, incepi sa te gandesti daca e posibil si bineinteles sa crezi ca este sau nu este.

    Deci, cum am spus, tind sa cred ca aceasta este ordinea, daca vrei neaparat o ordine. Deci, mai intai cu exces de dorinta si apoi cu foarte mare credinta 😉

  13. @pisica roz… eu nu cedez încă, ori e albă…ori e neagră! 🙂

    @natural… mă bucur că ai revenit asupra comentariului!

  14. Eu cred că orice situaţie este gri. Niciodată nu va fi albă sau neagră. 😛 Doreşte careva să pornim un nou topic pe tema asta? 🙂

  15. In mintea mea, si in toate cazurile prin care am trecut, cel putin natural, a fost ca mai intai sa cred ca ceea ce mi doresc este posibil, desi initial era imposibil, aceea credinta care iti provine din inima, sfideaza orice lege fizica, iti sfideaza chiar si ratiunea care o ai in creier. Din moment ce ai ajuns sa crezi ca poti avea imposibilul, atunci da, poti sa iti doresti acel lucru, de ce? Pentru ca tu crezi ca este posibil! Si atunci are sens sa iti doresti, sa vrei sa il ai, si sa lupti pentru ceva, ce creierul tau, sub efectul placebo, crede ca e posibil, si atunci ai alta forta in a obtine lucrul acela. Asta e ceea ce cred eu… acum.. voi credeti ce vreti, da don’soara excesdesare, nu ai cum sa mi schimbi parerea despre asta. Am trecut prin prea multe ca sa mi schimb parerea 😛

  16. În momentul în care îţi doreşti ceva,automat înseamnă că şi crezi în acel ceva.Pe când dacă un lucru pare imposibil,dar tu crezi că el poate deveni posibil,nu înseamnă întotdeauna că ţi-l şi doreşti.Părerea mea!

  17. @spirit nocturn, bun venit la dezbatere!

  18. @blogatu, mulţam fain pentru sprijin!

    Aşadar, „dezbaterea publică” a ajuns şi la tv, în cadrul emisiunii „Vis de dimineață” pe postul 3TV!

  19. Mulţumesc frumos! Încântată să mă implic! 😉

  20. Roua

    Mai intai e dorinta si dupa aceea e increderea ca iti poti realiza dorinta…majoritatea dorim sa vizitam locuri exotice,iar cand se intrezareste posibilitatea,incepem sa credem din ce in ce mai tare ca dorinta poate fi realizata(asta ca un mic exemplu,ca sa nu va iau la intrebarea atat de faimoasa:”ce vrei sa te faci cand vei fi mare?”)

  21. eu sunt de acord cu @excesdesare 🙂

  22. imoni

    Daca iti doresti sa realizezi un lucru aparent imposibil, intrucat nimic din ce-ti doresti nu-i imposibil , doar credinta ca-l poti obtine il face tangibil…
    da sunt ,pro excesdesare.

  23. @ imoni :
    „Daca iti doresti sa realizezi un lucru aparent imposibil, intrucat nimic din ce-ti doresti nu-i imposibil , doar credinta ca-l poti obtine il face tangibil…
    da sunt ,pro excesdesare.”

    ok deci ce ai zis tu, este ca atunci cand iti doresti sa realizezi imposibilul, doar credinta ca-l poti obtine il face intangibil. Ok, lume ma referam strict la imposibil. Daca iti doresti ceva ce e imposibil, da nu ai credinta de la inceput ca se poate, de ce il mai doresti? In fine….

  24. Eu raman la pozitia mea totusi. Plus ca nu prea cred eu in treaba cu daca iti doresti devine posibil. Unele lucruri NU sunt posibile. Asta e viata. Trebuie sa ne descurcam cu ceea ce ne-a fost dat. Sau poate sunt eu mai pesimista (azi)…

  25. rux

    Cred ca dorinta si credinta sunt doua lucruri diferite, care depind una de alta, dar fiecare e pe primul loc in functie de situatie. Din vise si din dorinte interioare , uneori, se naste credinta. Nu intotdeauna, insa. Poti sa ajungi sa iti doresti foarte mult ceva, dar sa nu ai credinta ca vei obtine acel ceva. Cred ca dorinta, de orice fel ar fi ea, are nevoie de un strop de credinta pentru a se indeplini, dar si dorinta poate fi motorul credintei, pentru ca uneori vrei, crezi, dar nu ai parte de rezultatul dorit. Si ca sa fie cu adevarat dragut, ce te faci cand nu doresti sa crezi? Cand se intampla ceva ce nu ai dorit neaparat,(fie el bun sau rau), si tu nu vrei pur si simplu sa crezi? 😀 V-am lamurit pusca, nu??:)))

  26. Pingback: Şapte zile în zece titluri (19-25 aprilie) | Pioneza dintre fese

  27. Umbra

    Interesante puncte de vedere…ale tuturor.!….Dar ….” visul „, unde isi are locul ?

Exces de comentarii

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s